De ce a murit medicul român Simona Zăhan într-un spital din Franța. VIDEO

Publicat: 20/03/2014, 22:48
Actualizat: 28/09/2018, 13:10

Duminică dimineața, Simona Zăhan, de profesie medic anestezist, în vârstă de 37 de ani, a fost găsită moartă de una dintre colegele ei de la Spitalul din Châteauroux, un orășel din centrul Franței. Potrivit informațiilor apărute în presa franceză, femeia și-ar fi administrat intravenos o doză de substanțe mortale, în incinta spitalului în care lucra, în timpul programului de lucru.

Colegii vicitmei sunt devastați de gestul la care aceasta a recurs și vorbesc despre condițiile de lucru, d eorele pe care Simona Zăhan era nevoită să le presteze în timpul programului, odată cu înăsprirea condițiilor de muncă. „Suntem o mică familie aici. Petrecem atâtea ore împreună. Uneori stăm aici mai mult decât acasă. În plus, colega noastră care s-a sinucis, tocmai terminase o săptămână de 78 de ore”, a declarat una dintre colegele româncei plecate la muncă în Franța, citată de presa franceză.

Dacă poți muri de prea multă muncă, dacă trebuie să te îngrijorezi când pierzi în greutate, ești apatic, manifești dezinteres față de ce se întâmplă în jurul tău și dacă este normal să beneficiezi de consiliere psihologică la locul de muncă aflați la Gândul LIVE de la Andreea Enache, psiholog și de la Simona Radu – Răduță, medic psihiatru.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Sedus și jefuit de iubita româncă. Metoda prin care o femeia în vârstă de 47...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
S-a decis plata a 500 LEI. Banii intră în cont: Așa cum Guvernul a promis
Netflix pregătește marea surpriză. Mai sunt câteva ore
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×